marți, 12 decembrie 2017

Happy life

  M-a dus sus la restaurantul cu priveliste de la ultimul etaj al cladirii. De acolo, de sus, dintre nori, vezi cladirea Primariei vechi, vezi detaliile de pe turla inalta, vezi lucruri pe care de jos nu le vezi niciodata sau doar ghicesti cat sunt de frumoase. Ne-am asezat la o masa in asa fel incat sa vedem cat mai multe. "I love this building, Alex" mi-a zis cu accentul ei elvetian si a asteptat o confirmare care a venit din partea mea foarte repede. 

  "Hai sa stam de vorba. Uite, Alex, aici sunt lucrurile pe care profesorii de la scoli ni le-au spus despre tine in vara, la finalul de an scolar." In gand mi-am adus aminte ca atunci lucram doar de doua luni cu ei, ce-ar fi putut sa spuna despre mine? Si da, vesnica intrebare romaneasca "oare ce-au zis rau despre mine?" Si-a pus ochelarii pe varful nasului si a inceput sa citeasca in gand. M-a vazut ca am adoptat imediat pozitia ghiocelului si ca paream probabil usor speriata de ce urmeaza. A inceput sa rada cu pofta si a plusat cu "n-am voie sa iti zic ce au zis" la care eu am aruncat un "seriosssss?" din toata inima. Radea deja de ii cadeau ochelarii. Nu maaa, fac misto de tine, normal ca iti dau asta... Umorul elvetian e unul foarte negru, mereu ne face d-astea. 

  E sefa mea directa, locuieste tara asta de circa douazeci de ani si iubeste orasul asta cu aceeasi pasiune cu care il iubesc si eu. Azi mi-a facut "evaluarea personala anuala". Ma rog, semianuala ca eu sunt acolo de opt luni. Iar evaluarea mea facuta de profesori a fost facuta in iulie cam la doua luni dupa ce am inceput pentru ca asa se face, la final de an scolar. Ma gandeam ca o sa fie ok. Nu ma asteptam sa fie superlativa pentru ca nu sunt invatata cu asa ceva. Curva aia de Romania nu m-a vrut. Am terminat o facultate si n-am facut-o la seral in spatele blocului. Cu toate astea nimeni nu a dorit sa ma angajeze. Sau ma rog, putin spre deloc. Nu paream interesanta in nici un fel. Intai pentru ca eram tanara si maritata DAR nu aveam copil. Apoi pentru ca eram tanara maritata DAR AVEAM copil. Si in primul rand pentru ca nu aveam pile. Nicaieri. De nici un fel. 

  Am venit aici si in trei luni eram angajata la scoala Marei. Pentru ca la interviu am convins niste englezoaice cu multe studii cum ca sunt un om care ar putea avea o oarecare valoare. Pe care ulterior am dovedit-o in scoala aia de multe ori si in mai multe posturi. Si mereu ma gandeam ca ui' ce politicosi sunt si englezii astia desi stiam sigur cine sunt eu. Azi am avut opinia mai multor profesori de la mai multe scoli. Am 11 scoli curente (merg la 10 scoli pe saptamana unde lucrez cu circa 25 de copii intre 3 si 16 ani) si altele la care am fost. Sunt niste zeci de profesori. Scris negru pe alb. In fata mea, elvetianca mea radea cu precizia ceasului de cate ori ma bucuram citind pe foaia aia. "You are my star, Alex", mi-a zis uitandu-se peste ochelari. I-am multumit pentru tot si am primit toate complimentele cu o bucurie imensa. IMENSA!

  Sunt un om care primeste usor complimente, ii datorez asta maica-mii care n-a facut prea multe intr-ale complimentarii insa nu m-a umilit sau injosit niciodata si mereu m-a facut sa imi inteleg valoarea si limitele. Ma simt bine cu mine si stiu ce pot. Stiam ce pot si in Romania insa acolo nimeni niciodata nu mi-a dat ocazia sa demonstrez asta. Azi, in timpul acestei "evaluari la cafenea", doamna mea a ajuns la capitolul "comunicare". Si mi-a zis ca asta e cel mai deficitar la noi in departament "but not in your case, you are amazing at that"... ummm, sechiu veri maci, duamna da' d-aia m-am dus la facultatea aia de comunicare. Pentru ca mi s-a potrivit. Si chiar am invatat acolo enorm de multe lucruri despre asta. 

  I-am zis ca tocmai de asta simt ca jobul asta mi se potriveste foarte tare, pentru ca jobul asta este despre comunicare. Profesorii au vorbit despre cate i-am invatat eu! Despre copiii astia, despre o alta cultura, despre limba, diferente de topica, gramatica, fonetica. Pentru ca eu vorbesc si le explic. Eu observ copiii in amanunt si stiu de unde li se trag lor toate traumele si imposibilitatile. Si le spun profesorilor. Si profesorii apreciaza asta, e ceva dincolo de jobul meu de bilingual learning assistant, este ceva mai mult de atat, este o alta tara pe care eu le-o explic. Din pacate este tara aia care isi abuzeaza copiii in scoli, sincer si cu mana pe inima nu am gasit pana acum nici un copil senin, linistit, un copil despre care sa spun profesorilor englezi "iata ce frumos se descurca acest copil, acest produs al sistemului de invatamant romanesc." Din pacate jobul meu e mai mult despre demontarea sechelelor copiilor ajunsi aici. Iar asta este un lucru pe care profesorii englezi nu-l cunosc. Si despre care sunt recunoscatori sa afle pentru ca ei vor doar binele copilului, pe oamenii astia chiar ii preocupa asta. 

  Ziua de azi mi-a confirmat ce stiam deja. Dar da, mereu ai nevoie de confirmari. Ai nevoie de acel "te iubesc" aruncat din cand in cand. Iti face atat de bine sa stii ca tot efortul tau nu e in zadar, stii ca cei mici te apreciaza pentru ca ei te intampina cu imbratisari si pupaturi... dar tu esti un strain in tara asta, ai nevoie de confirmari de la "bastinasi" pentru ca esti un Robinson Crusoe aterizat aici acum doi ani si un pic, te-ai aruncat in alta cultura, alt sistem, alta viata, asa cum te-ai arunca de pe trambulina in apa. Apa te face sa te intorci in toate directiile, la un moment dat trebuie sa deschizi ochii sub apa ca sa vezi de unde bate soarele si sa stii unde e susul si josul. Azi m-am simtit bine. Azi am avut in fata mea o elvetianca apriga pe care o iubesc de mor, care mi-a zis "well done!" Azi am vazut susul. 

  Si asta conteaza. Pentru mine conteaza enorm. 

 Si tot azi am aflat ca vom putea sa ne mutam in casa noua, cea pe care mi-am dorit-o eu de ceva vreme. O noua chirie dar cu gradina, o casa mai mare si mai frumoasa. Au venit asa toate deodata peste mine, iar vineri vine si mama la noi asa ca, ce sa mai zic, viata mea in secunda asta este una incredibila. Sunt fericita! O sa ne mutam pana in Craciun si imediat dupa o sa mergem in Franta in excursie, deoarece branza! :)))))) Pentru ca ne-a placut mult de tot in nordul Frantei asta vara, o sa mergem la acelasi nene unde ne-a placut mult. Si o sa branza. Si branza si niste branza!

  V-am mai zis, nu? Lucrurile mici conteaza. Branza. 

joi, 30 noiembrie 2017

Cum funcționează un oraș (2)

  De cate ori merg la diversele sedinte sau traininguri de la Primarie ma intorc de acolo uluita. Am mai zis. Incerc sa nu vorbesc singura pe strada ca nebuna, desi mi-e destul de greu. Azi ni s-a spus ca sefa noastra a' mai mare, o englezoaica fabuloasa, dupa incendiul de la Grenfell Tower (un bloc enorm din Londra in care locuiau preponderent emigranti si care a ars fenomenal de repede intr-o noapte) s-a gandit ea asa "bai, da' bietii oamenii aia raniti, pierduti, speriati, aia nu stiau nici engleza, ce facem noi intr-un caz de pericol din asta?" putem noi, departamentul cu atatea limbi sa ajutam cu ceva?". Dupa ce si-o fi terminat de baut ceaiul, a luat legatura cu colegii de la departamentul de Civil Contingency din Primarie, sa puna niste idei cap la cap. 

  Asa ca azi a venit o tipa care cu asta se ocupa: cu planificarea procedurilor pentru situatiile de criza. Si s-a apucat femeia sa ne explice cum fac. Ca la o adica Primaria e cea care trebuie sa ghideze, sa dirijeze cumva activitatile, impreuna cu ceilalti care sunt implicati (Politie, Pompieri, Armata, specialisti, agentii diverse, sistem de sanatate). Asa ca la Primarie se face o celula de criza cum ar veni. Chiar in camera aia unde tineam noi azi sedinta. Pentru ca lucratorii primariei nu sunt platiti 24/24 chestiile astea se fac cu o armata uriasa de... atentie... voluntari. Pentru ca daca ai o masa mare de oameni sinistrati, raniti, etc, nu ai de fapt destule resurse. Drept pentru care pregatesti o armata de voluntari care sa apara magic in caz de pericol.

  Cand zic pregatesti nu e asa gen ca ridicam doua degete. Voluntarii cu pricina sunt antrenati. Li se tin cursuri despre ce au de facut, fac traininguri si simuleaza situatii reale. Situatiile sunt gandite la modul milimetric. Prima parte a planificarii e aia cu sa indentificam pericolele care pot aparea in Portsmouth. Pai inundatii e clar. Terorism. Avem acilea niste submarine nucleare ca noi suntem orasul care contine Fortele Navale ale Mariei Sale coana Veta. Daca fasaie vreun d-ala suntem haliti! Cel mai des intalnit este faptul ca se tot descopera proiectile din al doilea razboi mondial, le scot astia ba cu navoade ba cu diverse chestii. Daca aici era centrul naval va dati seama cam cum au bombardat nemtii zona.

  Fiecare planificare din asta, impreuna cu toate trainingurile necesare si cu simularile, dureaza cam trei ani. Dupa care e modificata in functie de intamplarile din acei ani, de ce a mers bine sau prost. Se scriu amendamente si se ia de la capat cu trainingul si simularea, ca sa facem bine. Intre timp poate apar si alte chestii la care nu s-au gandit sau lucruri care pana acum nu existau, gen perioade de canicula, care la o adica pot omori brusc multi oameni in tara lipsita de aer conditionat. 

  Bun, si ce facem cu toti oamenii astia daca da un pericol in curu' lor? Pai sa ii evacuam repede nu prea putem pentru ca orasul e o insula mica care are practic 3 strazi mari si late. Si nici alea nu se intretaie in toate locurile, deci nu ai prea multe rute si poti sa faci gridlock imediat. Si ai belit-o. Asa ca Primaria a negociat cu 50 de locatii din oras, majoritatea private sau care nu apartin de Primarie. Cinci din ele sunt foarte mari, sa incapa niste multe sute de oameni. Restul sunt in asa fel alese incat orasul e acoperit la modul ca aproximativ toti locuitorii lui sunt la o distanta de maxim 500 de metri de aceste Rest Centere. Deci da?

  Deci nu ca am dat noi emigrantii pe spate, dar nici englezoaicele nu aveau nici un habar despre asta si se minunau ca milogu' la covrig. Eu am intrebat de ce noi nu stim, adica noi locuitorii nu stim unde sa ne ducem la o adica. Tipa a zis ca nuuu, nu le facem publice pentru ca atunci idiotii de la presa o sa fie primii acolo sa pozeze oameni raniti sau speriati. Si ca nu e ok. Ca lasa, ca va zice Politia sau Pompierul unde sa va duceti atunci. Corect!

  La fiecare locatie din asta, Primaria a dus o cutie mare. Cu chestii necesare, ca sa nu stai atunci sa te cauti de pix, hartie, cacaturi. Cu de toate plus jocuri diverse pentru copii si alte chestii de utilitate imediata. Voluntarii aia antrenati sunt cei care tin aceste centre functionale pe parcursul crizei. Si ei se ocupa cu detalii fantastice, de exemplu daca cineva a fost evacuat si are nevoie de medicatie iar medicamentele au ramas in casa exista proceduri speciale de luat legatura cu medici si de scos reteta pe loc si luat medicamentele necesare. Exista formulare pentru orice. Proceduri. Detalii. Ierarhie. Voluntari pregatiti pentru aproape orice situatie. De exemplu aia de a organiza o morga temporara la fata locului. 

  Tot. Totul e gandit in cel mai mic detaliu, pregatit, planificat, anticipat. Si chiar si asa apar greseli. Si atunci... amendam planul si o luam de la capat. Apoi ne-a zis cum putem sa devenim voluntari din astia in general si ca vor sa ii ajutam sa creeze o celula de criza de translatori. Care acum nu exista. Primaria foloseste un serviciu extern desi are niste angajati dar na, Primaria nu te scoala din somn noaptea sa iti mai dea un job pe langa. Insa putem sa cream o celula de translatori. Care, pentru ca lucreaza pentru Primarie, vor fi platiti overtime pentru acest voluntariat. Adica e voluntariat da' nu chiar, e doar ideea ca poti sa refuzi sa te duci daca ai altceva de facut cand le fasaie lor submarinul. 

  Toata lumea a fost ultra incantata de chestia asta, nu eram singura nebuna care se minuna si mai avea nitel sa aplaude. Tipa aia era fenomenala, a facut scoala speciala pentru asa ceva, deci aici te duci la studii ca sa te faci planist d-asta. Si ea a fost super incantata de reactia noastra, deci seara a fost una pe cinste, am plecat de acolo minunandu-ma in gand. Asta dupa ce i-am zis ca e awesome si ca ce fac ei e genial si ca de aia tara asta functioneaza. 

  Am plecat de acolo gandindu-ma la Colectiv. La Hexi Pharma. Si la cutremurul din 1977. Cu vesnica intrebare, ce se va intampla in Romania daca mai vine unul la fel? Sau mai puternic. 

duminică, 26 noiembrie 2017

Cat ești de frumoasă!

  Ma uit cateodata la tine si inima mi se opreste un pic in loc. Esti atat de frumoasa incat incetez sa mai respir pentru cateva secunde. Ma uit la tine si il vad pe Marius si pe mama lui, ma vad pe mine, pe mama si pe bunica mea. 

  Ieri m-am uitat la tine cu alti ochi. Cateodata nu ne mai vedem prea clar copiii, ne luam cu viata si nu bagam de seama detaliile. Ai fost atat de frumoasa, ai sclipit atat de tare, m-ai bucurat atat de mult. Nimic nu e mai frumos decat sa iti vezi copilul cum are grija de un copil mic. Cu mult mai mica decat tine e gargarita minuscula pe care ai ingrijit-o ieri de parca era a ta. Ma uitam la tine cum o urci si o cobori scara de manuta, cu spaima femeii care vede un pui in pericol, cu grija, cu atentie... si cu un zambet atat de mare. Veneai din cand in cand la mine si oftai "mami, caaaaat e de dragalasaaaa!" apoi fugeai inapoi la ea, imediat ce te striga. 

  Esti frumoasa, iubita mea. Esti frumoasa pe dinafara si pe dinauntru esti si mai frumoasa. Esti de aur. Ma uit la tine uneori si ma minunez ca noi doi am putut sa facem asa ceva. Un om ca tine. Buna si onesta, responsabila, atenta cu ceilalti, harnica si indarjita. Cu un incredibil umor. Ai acum zece ani si jumatate, si daca ai fost ieri capabila sa te joci si sa te bucuri atat de mult, o dupa amiaza intreaga, de o fetita de doi ani si jumatate, eu zic ca esti magica. Esti perfecta. Esti exact asa cum mi-am dorit sa fie fiica mea. Mi-ai oferit o dupa amiaza de lumina. Te iubesc.

Cat esti de frumoasa... semeni cu ma-ta :)))

Mancacioasa ca tac-tu

Si iubitoare ca amandoi :)

duminică, 5 noiembrie 2017

Haleala

  Aseara ma uitam cu Mara la o emisiune foarte simpatica de pe meleagurile astea. Se cheama "Eat Well For Less?" si este facuta de Gregg Wallace pe care eu il iubesc inca de cand eram in Romania. Emisiunea isi propune sa educe publicul britanic intr-ale cumparatului cu cap si gatitului la nivel minim. Da, este un obiectiv absolut imposibil de atins, eu stiu asta. Insa emisiunea este super informativa, si cum erau mai multe episoade puse pe site-ul BBC, am zis ca e un motiv foarte bun sa mai educ nitel copilul catre cumparaturi inteligente, nutritie, gatit.

  Mara a fost uluita de informatiile pe care le-a aflat. Adica cum ca chestiile alea procesate-ultra-ne-sanatoase-cacat-cu-mac ce mananca astia pe aici sunt si muuult mai scumpe decat mancarea normala. Aia pe care o faci tu. Gen sa iei cartoful si sa il faci tu piure, nu sa iei piure gata facut. Orez gata facut. Tooootul e gata facut daca te duci la raioanele alea. Mereu in magazine ii arat Marei cosurile oamenilor. Si ii zic, uite ce cumpara ei. Uite cine e emigrant sau fost emigrant pentru ca aici familiile indiene, bangladeze, etc, mananca si acum cum mancau stramosii lor. N-o sa vezi indian care merge si ia curry cu orez gata facut de la Tesco :))) Pe ala il cumpara englezii. Care nu stiu sa faca.

  Motivul pentru care nu stiu sa faca e simplu: astia in anii 60 aveau in casa de toate. Inclusiv masina de spalat vase. Productia de conserve mergea inca din anii 40 cu mare viteza. In 60 aveau cuptoare cu microunde si alimente speciale pentru asta. De trei generatii nu au mai gatit nimic. Femeile au plecat la munca. Si sa fim seriosi, oamenii astia isi respecta femeile, nimeni nu are pretentia ca femeia sa faca mancare, curat sau alte chestii, in special cand si munceste in afara casei! Sau in vacanta... sa gateasca cineva ceva in vacanta? Aici companiile de turism vand doar all inclusive. Ca doar nu se duce femeia in vacanta sa traga  o ciorba de burta sau ceva :))) Logic dealtfel. Pentru ca este infinit de greu sa le faci pe toate intr-o casa. "Convenience" este aici un cuvant foarte apreciat. Cine nu isi doreste sa le ia de-a gata?

  Drept pentru care oamenii astia nu gatesc, nu mananca ok si isi hranesc copiii cu mizerii. Mara merge la scoala cu pranz de acasa, macare adevarata, facuta de mine. Imi zice de multe ori ca ceilalti copii zic ca "miroase" mancarea ei :))))))) Desi nu ii pun usturoi in ea, tocmai ca sa nu fie ofensiva, ca sa zic asa... Copiii de aici nu stiu cum miroase mancarea. O carne cu piure din cartofi, nu din punga. O friptura cu sos si cartofi copti. Salata de mazare, fasole verde. Lasagna de casa. Chiftele. Mancare cum ar veni. Ei mananca chipsuri la pranz. Sau, cei care au parinti care "gatesc" pentru ei, mananca paste goale. Paste. Fierte in apa. Goale. 

  Cand ajung seara acasa, dracu' stie ce le-or da. Snitele facute de Tesco, fish-fingers idem, totul pre-gatit, congelat. De pus la microunde maxim 4 minute. Gata masa. Legume? Fructe? Iaurtul pe care il mananca, cel cu "fructe" are zahar cam cat Cola. Cola, alte bauturi asemenea? Cu tona. O masa nu se poate termina fara "puddin" care inseamna desert. Cum, mancam asa, aiurea? Fara desert? Supa? Supa nu exista decat in conserve, daca il intrebi pe un copil englez unde creste supa o sa iti zica ca ea se formeaza in conserva. Nu stie ce e aia o supa sau cum s-ar putea ea crea pe pamant :)))

  Este amuzant. Serios, pentru mine e amuzant pentru ca vad si diferentele de inteligenta intre copiii crescuti cu cacat si cei care mananca grasimi esentiale, fructe, legume. Ii vezi de la o posta. Exista si englezi care fac asta, fff putini dintre ei. Ii vezi pe asiatici, pe indieni, pe bangladezi, pe italieni, japonezi, polonezi. Toate natiile. Intr-o zi obisnuita eu aud 6-7 limbi in afara de alea doua pe care le vorbesc eu pe aici :) Si vezi copiii cum sunt, ii vezi in clasa, ii vezi cat sunt de inteligenti si cum pot sa duca o zi de scoala daca sunt hraniti cu zahar sau cu peste si carne si legume. Este uluitor sa vezi pe viu chestiile astea, eu le stiu dar Mara acum le afla.

  Se uita aseara siderata la emisiunea asta, la cum cumpara oamenii astia mizerii de sute de lire pe luna. Cum ei nu stiu sa gateasca un pui intreg la cuptor. Racnea toata prin casa, maaaahahahaaamiii da' io stiu sa pun un pui la cuptor! Femeia aia de 45 de ani nu stia. Era primu' din viata ei :)))) Pai da mama, da' femeia aia a trait in capitalism. In libertate. Mama lu' femeia aia n-a stat la coada la 3 noaptea sa cumpere oua si capsuni, n-a avut lapte si faina si ulei pe cartela. Bunica ei avea masina de spalat rufe, vase... 

  Uitandu-ma la emisiunea asta cu minioanca mea care incepe sa devina o femeie cu multe opinii, mi-am dat seama cat de mult conteaza sa stii sa iti hranesti familia. Desi e greu, e al dracu' de greu. Iti ia o viata sa inveti de toate si daca te mai muti si in alta tara, o sa le inveti de la capat. E greu. Dar este esential pentru copii sa fie bine hraniti. Si pentru adulti. Dar copiii au nevoie de mancare reala, buna, echilibrata, santoasa. Au nevoie sa fie invatati de mici cum sa manance ca sa nu ajunga cu obiceiuri nasoale. Uitandu-ma la Mara aseara, cum vorbea singura cu ecranul, cum racnea cate un "pune niste oreganooooooo, femeieeeeeee!" (asta adora oregano!) am simtit ca n-am trait degeaba in ultimii zece ani jumate. 

 Iata minioanca in actiune. In lunea de dupa vacanta de aici (acum o saptamana) ea a avut "inset day" adica zi metodica, adica ea nu a avut scoala. Asa ca mi-a zis ca o sa ii faca ea lu' taxu micul dejun de dimineata, eu plec la 8, el la 12. Nu e prima data cand ii face. Uitati-va la indarjirea ei, ii e greu sa taie anumite chestii, o doare mana, masa e prea inalta. I-a facut tatiului mic dejun, platou cu de toate si omleta. Si a fost foarte mandra de ea!

10 ani si jumatate

  Iar asta nu e putin lucru. 

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Raton copt

  Ieri imi venea sa ma vait. Am venit de la spital dupa inca o tura de coacere a pielii din dotare, arsa ca haina lu' Mos Craciun in timp ce coboara pe horn in conditiile in care focul din soba n-a fost stins. Poate d-aia are haina rosie. 

  La spitalul de aici doamnele sunt dragute. Si extrem de multe. Deci nu stiu cate asistente pe metru patrat are camera aia de terapie luminoasa-bandajare ambulator. Multe. De cand tot merg si tot dau peste altele si altele noi. Femeile astea se poarta cu tine ca si cand ai fi un om din carne, sange, oase, dureri, dileme, traume, chin. Ieri am intarziat, traficul a fost blocat in marea parte a orasului. M-am dus in pozitia ghiocel, cu caciula in mana ca la pomana. Programarile sunt din zece in zece minute, nu e timp de intarzieri. M-am dus sa-mi iau pulile, asa cum inca, din reflex, astept sa se intample atunci cand gresesc. Doamnele erau ingrijorate pentru pacienti, nu pentru ca li s-a dat lor programul peste cap. Cand le-am spus unde sunt intarzieri in oras s-au dus sa verifice unde locuiesc ceilalti pacienti ca sa stie care vor intarzia. Le-a fost mila de mine ca am stat prea mult in autobuz. 

  Le-a fost mila de mine si pentru ca mi s-a ars pielea. Acum vreo saptamana a inceput calvarul, intensitatea luminoasa a crescut, timpul a crescut, coacerea a inceput. M-am pomenit acasa raton. Ochelarii de protectie erau clar imprimati pe moaca mea super rosie. Raton copt. Tura urmatoare i-am dat jos, oricata cataracta m-ar paste, nu pot sa umblu ca un raton. Am strans bine din ochi, am pus mainile peste, m-am copt de m-a luat naiba. Toata viata mea am evitat sa stau in soare si sa ma coc. Acum ma duc sa ma coc intr-un sicriu cu becuri. The irony.

  Ieri ma ustura atat de rau dupa niste ore incat am luat un ketonal. Apoi am dat peste postarea asta. Postarea asta trebuie citita integral de toata lumea. In special de cei care inca traiesc acolo, isi cresc copiii acolo. Pot ajunge in spitale spalate cu Hexi Pharma. Avem de toate in spitale, zicea Banicioiu. Avem de toate, zicea si boul de Arafat de la care as fi avut niste pretentii, nu stiu de ce dar credeam ca e om zdravan la cap. Cuvintele scrise de fata asta au starnit in mine de toate. In special amintiri despre un moment din viata familiei mele. Acum aproape 30 de ani (vreo 27 daca stiu eu corect), matusa mea a suferit o arsura cumplita. Borcanele cu zacusca pe care le avea in cuptor la baine-marie, i-au explodat in fata atunci cand a deschis usa cuptorului. A avut arsuri pe fata, piept, maini si coapse. As estima un minim 15 la suta din suprafata corpului. Arsuri de gradul 2 si 3. 

  A stat doua luni in spital. Am mers mereu la ea, eram mica insa chestia asta m-a socat atat de tare incat am vrut mereu sa o vad, sa merg acolo, sa stau ca proasta pe marginea patului fara sa zic nimic. Plecam de la scoala, luam tramvaiul, traversam tot orasul si ajungeam la sectia de arsi din Spitalul Judetean Ploiesti. Nu fusesem niciodata la spital. Mirosurile de acolo erau capabile sa te faca sa vomiti instantaneu. Nu imi venea sa vars. Imi venea sa urlu. Cand am vazut-o prima data am recunoscut-o doar pentru ca mama ei statea pe marginea patului. N-am prea multe cuvinte in care sa descriu cum arata. Tin minte ca mi-a venit sa plang foarte tare dar ca am reusit sa ma abtin cu stoicism. Ei nu i se dadea voie sa se vada in oglinda, cica sa nu se socheze. Boisme romanesti. Noi toti cei care o iubeam eram oglinda ei cea mai cumplita. Vedea in ochii nostri ce s-a intamplat. Nu era retardata, daca isi vedea mainile cum arata, putea presupune cum ii arata si fata.

  Mi s-a parut un act de profunda cruzime faptul ca nu vroiau sa ii dea o oglinda. Actele de cruzime erau acolo la ordinea zilei. Schimbarea pansamentelor se facea exact asa cum descrie Alexandra azi procedura. Ma intelegeti? Acum 30 de ani era LA FEL! Prin smulgere. Pe viu. O stia toata sectia pe matusa-mea ca e "doamna profesoara care nu urla la pansat". Doamna profesoara nascuse patru copii, avea o perceptie a durerii pe care doar o femeie care trece prin asta o poate avea. Intr-o zi, pe cand astia o tot laudau, a zis cu glas pe jumatate pierit "si daca urlu, la ce imi foloseste, eu simt ca imi pierd energia daca urlu sau plang... incerc sa respir cat sa nu imi stea inima". Ketonal? Cand iti smulge cineva carnea de pe tine? Cred ca o tzuica era mai eficienta. 

  De ce nu ii anesteziaza? Asta e primul gand care iti vine in cap, te gandesti asa ca un om normal, ce cacat, e atat de simplu sa il anesteziezi. Apoi trebuie sa intelegi ca nu e. Pentru anestezie trebuie nu numai substante, trebuie si medic anestezist. Care nu e. Ca-s putini si cei care erau s-au tirat prin alte tari care le ofera o viata de oameni. Cei care mai sunt nu au timp sau chef sa elaboreze planuri complicate de anestezie. Sau nu li se da voie, sau stiu eu? Ca un ketonal e una. O anestezie totala zilnic sau la doua zile e altceva. De ce nu ii anesteziaza? Dar de ce nu i-au lasat sa plece in alte tari? In proportiile acelui dezastru, le-a fost "rusine" sa recunoasca ca nu avem, nu exista si nu putem? Ca sa iasa cu fata curata, sau cum? Eu cred ca nu. Cred ca pur si simplu din aroganta. Buei, noi avem si stim si putem si pulile noastre ie la fel de lungi ca lu' aia din Germania, Anglia, Turcia si pe unde i-au mai scapat pe cate unii. Da? Ia mucles d-acilea ca noi nici microbi nu avem in spitale.

  Azi noapte n-am putut sa dorm prea bine. Cuvintele Alexandrei mi-au ramas in creier. Nu mai simteam ca ma ustura pielea, ketonalul meu isi facuse efectul, el pentru asta e, pentru bubitze minore. Plus ca mi-ar fi fost rusine sa mai simt usturimea aia. Serios! Am plans cand am citit ce-a scris fata asta. Si cati altii nu trec prin asta. Ma tot gandeam obsesiv cum nu s-a schimbat nimic in astia doi ani. Cum nimeni nu e la puscarie pe motiv de Colectiv sau Hexi. Cum Banicioiu e acum senator. Cum toti medicii aia care au tacut desi stiau adevarul... sunt tot medici. Tot acolo. Tot fericiti cu viata lor, presupun. Pentru ca daca ei au nevoie de medici isi permit sa fuga in strainatate sau merg la stat in Romania si sunt tratati altfel. Pentru ca... coruptie. Doi ani... ce s-a schimbat in doi ani? 

  Apoi am avut o revelatie. Intrebarea era gresita. Am fost acolo acum treizeci de ani si era la fel. Deci, ce s-a schimbat in treizeci de ani? Initial mi-a venit sa zic un rapid "nimic". Apoi am realizat ca s-a schimbat de fapt ceva. Matusa mea a facut infectie dar mica si tratabila, a facut transplant de piele care a prins si a stat. De ce? Pai cred eu ca la vremea aia inca nu spalau cu Hexi! Aia s-a schimbat in treizeci de ani. Atunci inca nu furasera chiar tot, inca nu diluasera probabil chiar toate alea. Stiu ca aduceam de acasa Bioxiteracor si alte chestii, ca nu aveau. Dar cumva nu aveau nici atatea nozocomiale ucigatoare. De plecat? Te-ar fi rugat sa pleci doar ca nu cred ca aveai cum sau unde, nu era asa simplu ca azi. Deci ceva s-a schimbat: e mai rau. Tupeul borfasilor de pe toate palierele e mai mare, mai mult, mai special. Tara aia e a lor, ei sunt entitled. Tara aia si cu toti oamenii din ea, cu banii lor cu tot. Ca prostii, fraierii, muncitorii, sunt buni, platesc taxe. Care taxe s-au marit de acu' treizeci de ani.  

  Vezi cate s-au schimbat in treizeci de ani?