miercuri, 8 aprilie 2015

O geanta sa mai indesam si-n Anglia sa ne relocam!

  Gata. A plecat emigrantul catre UK. Nu, n-am plans pentru ca eram prea ocupata sa rad de el ca de obicei. Deci cum sa va explic, a plecat cu Tico pana in Anglia. El de plecat a plecat, mai urmeaza sa si ajunga peste cateva zile. Escale la Timisoara si in Belgia la niste prieteni, gata, e prea batran sa mai faca o Anglie dintr-o bucata cum facea acu' zece ani. 

  Evident ca iar a trebuit sa-i fac eu bagajele. Chestie destul de complicata avand in vedere ca ieri am fost singura prin batatura ca el avea treaba. Iar eu, inarmata cu un aspirator si niste saci ii sugeam chilotii. Alo, nu va ganditi la prostii. Saci de vidat haine, bre! Am supt pana la nivel de fotomodel international juma' de casa. Am scarmat si-am sortat si-am trimis catre Anglia parte din lucrurile care o sa ne fie acolo utile. 

  Azi de dimineata evident ca nu facusem nici jumate si ne invarteam amandoi in miscare brauniana pe langa papornite. Eu sunt organizata foarte tare din nascare, da' asta micu' ma incurca rau de tot. Pentru ca el face totul impotriva oricarei logici si ergonomii. Azi cand el trebuia sa fie de mult pe drum aspira de zor o geanta. M-am dus sa vad ce face. Era o geanta cu ceva cabluri si cacaturi la care n-a mai umblat de 4 ani. Il apucase acu' sa o aspire ca poate "o fi buna la ceva". E o geanta foarte inteligenta, cantareste goala spre 10 kile si incap in ea fix 3 becuri, deci perfect inutila. 

  Mi-a venit sa iau aspiratoru' ala si sa i-l bag un pic intr-o ureche, sa se faca curent la neuronii aia, poate s-or trezi. Dupa ce l-am fugarit din toata casa ca se facea ora de luat copilul de la scoala si io nu puteam pleca, l-am alergat pana a reusit sa-si traga si o pereche de pantaloni pe el si ne-am apucat sa caram minunatiile la "masina". O pun in ghilimele ca e Tico si nu pot sa nu rad. Afara erau vreo 5 grade cu un vant voios care te lucra pana la os. Iaca poezia!

  Maaama, cand ne-am vazut cu ele langa masina, mie una mi-a venit nu sa bag valiza in Tico ci pe Tico in valiza, jur. M-am uitat si m-am crucit gandindu-ma ca nici cu incaltatorul n-o sa putem sa le indesam in Furia Albastra. Da' cum ergonomie is my middle name am facut trei ecuatii mentale si-am indesat, stimati telespectatori, juma' de casa in Tico. E drept ca l-am utilat de curand cu un sicriu din ala pe acoperis. Un sarcofag d-ala de vreo 300 de litri care deja a triplat spatiul de pus bagaje.

  Cu scaunele din spate rabatate am obtinut asa cam cat juma' din portbagajul de la Dacia Break a maica-mii din '90. Mamica si le-am infundat de mai aveam putin sa ne suim cu picioarele pe ele. Faza cu suptul de tzoale rulez pentru ca facandu-le mici le-am indesat in sicriul zburator si le-am incuiat acolo. Dar daca cumva se fasaie vreuna din pungi, Tico o sa faca ca popcornu'. Infloreste pe drum!

 In final am obtinut asta:

tziganeala, a se observa colacul de CABLU!

valeu!

ia, se mai inchide?

victorieeee!!!

  Cam asa a plecat Marius catre Anglia. Daca avem noroc o sa si ajunga la destinatie unde il asteapta oamenii aia cu jobul. Pana una alta tineti-i pumnii sa ajunga cu bine! V-am pupat!

28 de comentarii :

  1. Mult succes in aventura care va asteapta! Sa se aranjeze lucrurile asa cum le-ati visat! Dar ce se face sotul cand o s-o lase intr-o parcare sa se duca sa se usureze, sau acolo unde o sa innopteze cu toate sarsanalele din portbagaj? Adica nu cumva o sa tenteze pe careva? Mie una mi-ar fi frica. Nu las in masina nici macar o umbrela, sa nu mai zic de genti mari sau sacose.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sabina, masina se incuie, si ala de sus la fel. De dormit doarme la prieteni acasa deci sper sa fie ok. O sa ia cu el laptopul si lucrurile importante. In rest, daca ii fura chilotii e ok. Sau furculitele. Nu-s chestii de prea mare valoare. Pe de alta parte noi am avut curaj sa parcam o Mazda pick-up in centrul Sofiei o noapte, deci bagajele erau in bena deschisa. Ca si cum ar fi pe strada. N-a pus nimeni mana.

      Ștergere
  2. in torpedo ai umplut? :) (intreb pentru ca eu sunt ca tine cu bagajele)...

    RăspundețiȘtergere
  3. Si a inceput distractia :)) Sa-l vezi cum te suna sa te'ntrebe: fimeie unde-mi-s chilotii si tricoul ala albastru si sosetele??? Urmatoarea vostra intalnire va fi in Anglia?
    Drum bun sa aiba si sa ajunga cu bine!!

    Silvia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Treaba lui, io am terminat, i-am aratat toate alea, il priveste! Cred ca in Anglia daca nu cumva ne ducem noi in mai de ziua lui, ramane sa vedem.

      Ștergere
  4. Doamne, voi nu sunteti normali :)
    Multa BAFTA!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clar! Ar trebui sa redenumesc blogul in "noinusuntemnormali" :)))))))))))))))

      Ștergere
  5. Hm.. hint.. sa vorbeasca cu primul TIR sa il ia in remorca..ajunge mai repede..(merge si cu un automobil cu portbagaj ceva mai mare..tico incape)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) Mai ales ca ii cunoaste pe "colegii" de pe Europa!

      Ștergere
  6. Deci rad de una singura in birou, imi place de mor stilul tau de povestit. Si daca asta-i juma de casa la voi io una sunt invidioasa rau...cred ca la mine numai hainele ar ocupa mai mult de atat.
    Ah, a nu se intelege ca-s vreo Dragusanca cu 500 de perechi de pantofi, dar mai am si acum (la 30) haine din liceu..pe care am si sperante sa le mai pot vreodata :p

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) Lorelei, aici sunt doar hainele lui. Adica nu multe haine. Am pus d-astea, paturi, asternuturi, perne, asternuturi, ustensile de bucatarie (cam tot ce imi trebuie), a pus omul scule, cabluri, chestii. Si pantofii lui. Eu si Mara avem infinit mai PUTINE chestii de imbracat pentru ca suntem minimaliste total. Si vom da ce avem aici ca sa luam altele acolo. Eu in UK o sa ma duc cu cartile Marei si cu jucariile ei :))))

      Ștergere
  7. Drum bun si mult succes in noua voastra viata englezeasca.

    cred ca ergonomie e si my middle name. zau ca nu stiu unde si cum am invatat si mai ales, de la cine, ca maica-mea daca are la dispozitie 5 sifoniere cu 5 usi si vreo 3 comode, umple ce umple si ii mai raman haine p-afara. eu le bag intr-un sifonier si un sfert de comoda. da' frumos, sa ajungi usor la ele, sa nu le darami pe toate cand iti iei chiloti, d-astea.
    acu', de Paste, stiu ce m-asteapta. "ady vino sa faci tu loc in frigider, ca trebuie sa intre si aia si aia si ailalta". cred ca pot sa bag un elefant transat intr-un frigider normal si mai incape si un sfert de rinocer. :)
    ady.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acu sa ma scoti din belea, m-a luat seful la ochi ca stau in birou si rad ca o capra (si tu nu stii ce ras capresc am eu) imaginandu-mi cum (sper ca nu) infloresc ca popcorn-ul sacii vostri cu chiloti pe deasupra furiei albastre... La noi domnul meu e ergonomul de servici (a ramas in istorie ca fiind singurul dintr-un an intreg cu nota 10 la subiectul ala si eu am spus ca a fost singura nota meritata din facultate), el functioneaza pe principiul cu bagatul elefantului in degetar... eu nu pot decat sa stau pe margine si sa fluier admirativ, ceea ce fac si pentru tine, cu respect nedisimulat... eu cand fac bagaje pentru 4 zile de camping nu mai am loc in microbuz nici de-o batista, asa ca-i admir pe cei care se stiu :D
    Cu alte cuvinte, drum bun si sa fie intr-un ceas bun, de aici incolo sa mearga toate ca pe roate si cu restul de planuri!!! Pupam!

    RăspundețiȘtergere
  9. Doamne ce am mai ras. Esti super. Poate sa doarma si la noi in Germania. Oferta e valabila. Eu zic la carti sa te gandesti bine ce duci ca si eu am adus o gramada si cine crezi ca le citeste? Nimeni ca ai mei citesc in germana.
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ea intai va trebui sa invete in engleza, in plus as vrea sa ramana setata si pe limba romana.

      Ștergere
    2. Si noi cand am emigrat am luat cateva carti (aveam o ditamai biblioteca acasa, de genul doi pereti plini din podea pana in tavan pe doua randuri), a fost greu de ales. Spre marea mea surpriza, biblioteca din oras (cu tot cu micile filiale raspandite prin toate cartierele) e bine dotata in materie de carti romanesti. Si adevarul e ca dupa ce va stabiliti acolo, o sa mai puteti face trafic, cand vine sau pleaca cineva si va intreaba ce v-ar place, poti sa spui "cartea cutare" :-))) Ai mei se chinuie sa citeasca in romaneste (Robbie, ca Emmy abia acum citeste cursiv in engleza) dar merge greu tare, probabil si pentru ca sunt nascuti aici, mai greu cu fonetica si diacriticele :) Ai mei nu pot pronunta niciunul "a" (ala in care se termina cuvintele de gen feminin) radem de ne prapadim cand incearca :-)

      Ștergere
    3. Uite asta e un motiv pentru care ma bucur ca ea e mare acum. Vreau sa isi pastreze limba romana intacta, ea citeste cursiv acum si o sa mai persistam cu asta in paralel cu engleza.

      Ștergere
    4. Eu si de aia ma aberez pe blog, sa nu uit romaneste :-P Chiar sunt curioasa cum o sa evolueze Mara la capitolul asta, sa ne povestesti. Pentru ca eu am constatat regrese serioase la orice vorbitor de limba romana care a venit aici in copilarie, toti au inceput dupa cateva luni sa vorbeasca romgleza cu parintii si engleza pura intre ei. E ceva cu engleza, suna mai rotund limbii sau ceva, ca se lipesc imediat de ea... :D

      Ștergere
    5. E ceva cu creierul de fapt. Se straduieste atat de tare sa acumuleze noua limba incat nu mai nimereste folosirea separata. Insa eu as insista sa nu le amestece tocmai ca sa ii ramana fixata exprimarea in romana corect si cea in engleza separat. Si tot corect. Ma gandesc ca a la long doua limbi vorbite corect sunt mai utile decat una singura :)

      Ștergere
    6. Chiar si asa stalcit (si vorbind romana cu accent canadian, haha) eu ii consider pe copii bilingvi. Robbie face eforturi acum sa invete franceza, il fascineaza. Taica-meu vorbea 7 limbi (bine), eu doar 4, dar orice limba in plus pe care o vorbesti ajuta mult. Si daca nu o folosesti, efortul creierului de a o invata si a se adapta genereaza mai multe sinapse :-) Astia mici se fac intelesi cu usurinta, nu conteaza cu cine vorbesc. Si e interesant de constatat din nou, Robbie a inceput sa vorbeasca in engleza, aia e limba lui materna (n-a invatat cu mine ci la gradi, dupa ce a invatat sign language, destul de tarziu, dupa doi ani), dar Emmy a inceput sa vorbeasca initial in romaneste (ea a inceput foarte repede, la 18 luni facea deja fraze corecte), la trei ani vorbea perfect gramatical si tot. Acum, vorbesc amandoi la fel, engleza perfect, cu accent canadian, romaneste cu gramatica "adaptata" si cu accent canadian :-). De aia sunt curioasa de evolutia Marei, am facut aceeasi comparatie si cu copii emigrati aici care au urmat exact aceeasi traiectorie, chiar si cei mai mari. E haios cand ne intalnim mai multi si ni se iau copiii la joaca, nu conteaza ce limba vorbesc cu parintii si cat de bine, intre ei vorbesc in engleza.

      Ștergere
    7. Nu stiu, ramane sa vedem cum o fi :)

      Ștergere
  10. Drumuri bune,fara incidente.
    Diana

    RăspundețiȘtergere
  11. buna seara!bravo,toata admiratia pt tine ca a mai ramas si putin loc...uff,de-as reusi asa bagaje sa fac pt un concediu macar....off topic,de2Mai cine se va ocupa deacum?

    RăspundețiȘtergere